Toamna la Hotel Alpin

Albert Camus spunea ca „Toamna este a doua primavara cand fiecare frunza este o floare.” astfel chiar daca vremea devine putin mai capricioasa, fiecare dintre noi ar trebui sa-si faca timp si sa priveasca spectacolul de lumina si culoare oferit de acest anotimp.

Chiar daca se spune ca toamna-i unul dintre cele mai agitate si pline anotimpuri, in care copii incep scoala, gospodinele umplu camara iar barbatii pregatesc vinul, trebuie sa ne facem timp si sa ne bucuram de toamna, oferindu-ne clipe de relaxare in mijlocul naturii.

Stiind ca si tie iti place linistea, aerul tare de munte, peisajele care-ti taie respiratia, Hotel Alpin te invita sa-i treci pragul intr-o mini-vacanta pe care ar trebui sa o organizezi la un sfarsit de saptamana.

Ce poate fi mai frumos decat sa te bucuri de un rasarit de soare sau de un amurg timid intr-un loc ferit de toata agitatia orasului, intr-un loc in care traditionalul se imbina cel mai bine cu modernismul? Ei bine, un astfel de loc este Poiana Brasov ce iti garanteaza un spectacol al toamnei unic, in locul cufundat intre munti precum o perla-n scoica sa.Pentru ca si corpului merita rasfat deplin, Hotel Alpin iti ofera toate premizele necesare unei mini-vacante relaxante pentru suflet, minte, simturi si bineinteles pentru corp.

Si daca a cazut o frunza-n calea ta, nu te intrista c-or  sa mai cada si altele pavandu-ti calea cu un covor aramiu care te invita sa gusti din magia toamnei. Chiar daca vantul pare usor mai capricios iar ploile mai rebele, Hotel Alpin te inconjoara cu ospitalitate si caldura, poftindu-te la masa intr-un cadru natural special. Ce poate fi mai gustos decat un barbeque pregatit de niste artisti culinari, de care poti sa te bucuri alaturi de familie si de prieteni.Cum toamna este sezonul vinului, la Hotel Alpin vei putea gusta din cel mai dulce si aromat must, pe care ti-l oferim cu tot dragul gratis, bucurandu-ti astfel  gustul.

Toamna-i o simfonie de culori pe care cel mai frumos o reda muntele. Simbol al nemuririi si a maretiei, acesta te invita intr-o poveste rupta parca dintr-un basm, in care tu esti personajul principal. Astfel print si printese, distinsi regi si regine, nu ezitati sa profitati de serviciile oferite de Hotel Alpin, locul in care orice basm poate deveni realitate.

Elizabeth Lawrence spunea ca: „Fiecare om trebuie sa isi gaseasca timp, sa se aseze si sa priveasca caderea frunzelor” iar noi o aprobam si va invitam sa-i urmezi sfatul poposind in Poiana Brasov, locul in care toamna-i mai blanda, mai ingaduitoare si-si arata adevarata frumusete si stralucire.

Galerie imagini:

Surse:S1, S2, S3, S4, S5